Pomul (sau
Bradul) de Crăciun este de obicei un brad verde
decorat, natural sau artificial. Tradițional este asociat cu celebrarea Crăciunului. Este adus în case și decorat cu lumini de Crăciun
(inițial erau lumânări, dar o dată cu evoluția tehnologiei, se obișnuiește
folosirea becurilor led sau a diferitelor cabluri luminoase), ornamente,
ghirlande, bomboane și dulciuri în perioada de dinainte de Crăciun. Tradiția
spune că pomul de Crăciun se împodobește în Ajun de Crăciun, pe 24 decembrie.
Un înger sau o stea poate fi pusă în vârful pomului, reprezentând îngerii sau
steaua de la Betleem.
Primele dovezi despre decorarea bradului sunt din Livonia (Estonia și Letonia de astăzi) în secolul XV. Ulterior, tradiția a intrat și în cultura altor popoare. În Evul Mediu, case împodobite cu pomi de Crăciun apar în provinciile Alsacia și Lorena, dar nu cu ocazia Crăciunului ci cu cea a Anului Nou. De aici tradiția se extinde în întreaga Franță, Spania, Italia și Elveția.
În Rusia europeană Ajunul Crăciunului era
sărbătorit în pădurile de brazi, unde era ales unul ca cel mai frumos dintre
toate și împodobit cu lumânări aprinse, bomboane, jucării etc.
Bradul împodobit se
întâlnea ca pom de Crăciun doar în orașele din Germania sfârșitului de secol XIX, dar odată cu Primul Război Mondial s-a răspândit pe întreg teritoriul
acestei țări.
Moș Crăciun este versiunea mai nouă a Sfântului Nicolae care
și-a făcut apariția în secolul III. El apare ca un om bătrân prietenos care împarte cadouri tuturor copiilor în noaptea de Crăciun (de24 spre 25 decembrie).
Chiar dacă mitul poate
varia de la zonă la zonă, în special în funcție de clima în perioada Crăciunului
(care pleacă de la o iarnă înghețată în emisfera nordică și ajunge la o vară călduroasă înemisfera sudică), în general Moș Crăciun este imaginat ca
fiind îmbrăcat într-un costum roșu, având o barbă lungă și albă și locuind
într-o țară nordică (mai frecvent în Finlanda sau în Canada).
Obiceiul de a redacta o scrisoare către Moș Crăciun este o tradiție de Crăciun. Scrisorile de
obicei conțin o listă de jucării pe care le doresc copiii și confirmarea
faptului că au fost buni.
Spiridușii îl ajută la
pregătirea cadourilor. El împarte cadourile cu ajutorul unei sănii zburătoare,
ce este trasă de reni (sau pe o planșă de surf în Australia).
Moș Crăciun intră în case prin horn (dacă există unul) și pune cadourile sub pomul de Crăciun sau
în cizmele pregătite special pentru aceasta.
http://ro.wikipedia.org